joi, 14 noiembrie 2013

Cum sa desenati ochii

 

La inceput, un tutorial pentru ochi, deoarece la aceasta parte sunt intalnite cele mai mari dificultati. 

Pentru primul pas, trebuie sa trageti o linie pe care sa ‘fixati’ ochii. De obicei, ei vin in pereche, dar aici este exemplu doar de unul, insa aceiasi pasi ii urmati si la celalat. Revenind, aveti nevoie de acea axa pentru ca ochii sa fie drepti, in caz contrar, personajul va iesi cam “ciung”. Ar fi de preferat sa nu apasati foarte tare pe creion, deoarece ,la un moment dat, acele linii vor fi sterse si pot ramane urme mult prea vizibile.

Pentru pasul urmator trebuie sa dati forma. Aici cred ca exista cele mai mari dificultati, avand in vedere ca, de cele mai multe ori, nu ne ies la fel ; pot iesi unul mai mare sau mic, chiar si cu axa, ne pot iesi unul mai sus sau mai jos, daca nu suntem atenti. Din nou, nu trebuie sa apasam pe creion, de fapt, mai niciodata nu trebuie sa apasam, pentru ca este foarte probabil sa gresim, iar daca vrem sa stergem, raman urme vizibile, cum am spus si mai sus. Dupa ce ati dat forma, urmeaza sa faceti irisul si pupila. De regula, nu trebuie sa fie un iris perfect rotund, bombat, pentru ca da aspectul de ochi iesit din orbita, de sensimentul de spaima, mirare etc., prin urmare, trebuie sa fie mai potrivit. Dupa ce ati facut irisul, urmeaza pupila, ceva foarte simplu, insa trebuie si aici sa aveti grija. Daca la un ochi o faceti mai la dreapa, iar la celalalt, mai spre stanga, din nou, vor arata ca niste ochi cu grave probleme. Dupa pupila, faceti lumina ochiului. Trebuie sa fiti atenti sa faceti luminile in acelasi loc si la unul si la altul.

Urmeaza ceva foarte simplu…sa colorati irisul, exceptand pupila si luminile, in cea mai deschisa nuanta pe care o veti folosi. Pe langa asta, trebuie sa incepeti sa dati forma sprancenei, pentru ce de aici veti incepe sa faceti umbrele si trebuie tinut cont si de aceasta.

Acum, trecem la umbre. Majoritatea care vor sa inceapa sa deseneze ceva, se tem sa faca umbrele. Trebuie sa se inteleaga faptul ca desenul este ceva liber si nu trebuie sa fie identic ca intr-o poza, daca te inspiri dupa ceva, iar daca nu, cu atat mai bine, aveti imaginatia la dispozitie. Arta nu este matematica, 1+1=2. In arta trebuie sa ne exprimam cat mai liber, asta este cel mai important. Dupa cum spuneam, umbrele. Daca vreti ca umbra sa iasa uniforma, puteti intinde creionul, dar nu cu degetul, cum fac majoritatea, ci puteti folosi un servetel. Mai intai, faceti umbrele din interiorul ochiului. Incepeti prin a accentua irisul, pe margini, in general, ducandu-va incep spre pupila, ocolind, evident, lumina ochiului. Dupa aceea, faceti restul globului ocular, la fel, spre interior, marginile fiind mai accentuate. Dupa ce ati terminat cu umbrele din interior, urmeaza cele din exterior. Aici este putin mai usor. Puteti incepe, cel mai simplu, cu umbrele pleoapelor. Faceti umbre fine, iar daca vi se par prea deschise, mai accentuati cate putin. Dupa ce ati facut si asta, mai ramane umbra de unde pleaca nasul.

Ne apropiem de sfarsit. In general, alte persoane fac prima oara genele, iar apoi sprancenele, dar eu m-am obisnuit intr-un mod mai ciudat si le fac invers; prima oara sprancenele, dupa genele. Voi puteti sa alegeti ce varianta vreti, cum va este mai usor. Ca sa dati un aspect cat mai natural, faceti fir cu fir la sprancene, deoarece mai sunt persoane care fac cateva fire, iar apoi coloreaza fundalul, apasand destul de tare. Voi incercati sa luati fir cu fir, ca sa nu dati acel aspect de “spranceana tatuata”, chiar daca va ia mai mult timp, stiti ca la sfarsit a meritat efortul depus. La final, au ramas genele. Fiind ochii unei fete, dupa ce ati facut firele, puteti sa conturati foarte fin baza genelor, oferind un aer de feminitate sau, mai simplu, sa arate ca si cum ar fi data cu creion.

 


Cam asta a fost. Sper ca v-am fost de folos! J

2 comentarii: